- English
- Română
Tuberculoza Nu Doare,Dar Poate Ucide!
Tuberculoza este o boală care nu doare,dar poate ucide dacă sunt neglijate simptomele ei și adresarea la medic este amînată! Tuberculoza nu provoacă durere, acesta fiind unul din motivele pentru care, in general, se întîrzie prezentarea la medic. Simptomele tuberculozei – tusea cu expectoratie, care dureaza mai mult de 3 saptamani, tusea cu sangerare, durerea în piept, scăderea în greutate, oboseală, subfebrilitatea, transpiratiile nocturne, se instaleaza lent, în decurs de mai multe luni, timp în care persoana bolnavă este contagioasă pentru cei din jur.Acesta a fost unul dintre mesajele pe care organizația Pentru Prezent și Viitor a încercat să le aducă la cunoștință persoanelor cu TBC, apropiaților acestora și oamenilor care au fost curioși să se alăture sesiunii de informare organizată în orașul Vatra,în cadrul Centrului de Sănătate la 25 iulie 2013.În susținerea mesajului nostrum, dar și cu dorința de a oferi un aport în controlul TBC, s-au alăturat și reprezentanți ai Autorităților Publice Locale.Printre aceștia se enumeră,Laricov Daniela secretarul Consiliului orășenesc Vatra; Leahu Nicolae, inspector CPS Buiucani,ofițer de poliție ,or.Vatra; Svetlana Corîcmari , reprezentantul comunității, adunați din propria inițiativă. Fiecare dintre aceștia și-a manifestat disponibilitatea de a se implica și de a contribui atît în controlul acestei boli ,reducerii incidenței cu TBC în orașul Vatra prin promovarea mesajelor de educație ,cît și responsabilizarea persoanelor infectate prin intermediul pîrghiilor pe care le au la dispoziție în a motiva și a susține pacienții să urmeze tratamentul anti tuberculos. Reprezentanții Autorităților Publice Locale în tandem cu A.O Pentru Prezent și Viitor au venit și ei cu mesaje clare despre faptul cît de important este să avem o comunitate sănătoasă,să fim receptivi la indicațiile venite din partea personalului medical, să avem cultura propriei sănătăți, să luptăm împotriva Tuberculozei prin abordarea unui stil de viață sănătos,un regim alimentar adecvat și renunțarea la obiceiurile nocive care distrug treptat imunitatea organismului - fumat,alcool,droguri,etc. Fiecare dintre persoanele prezente la întîlnire au manifestat interes față de subiectul pus în discuție,au adresat un șir de întrebări legate de felul în care ne putem proteja de TBC ,eficiența tratamentului aplicat și cît de expus este fiecare dintre noi în a face Tuberculoză. Din păcate, astazi nu mai putem discuta doar despre o anumită categorie de populație care poate fi expusă riscului de se contamina cu TBC, orice persoană, indiferent de condiția sa socială, este expusă riscului de a se infecta dacă inspiră aerul care conține picături de salivă cu microbi. În ciuda spoturilor audio/video despre TBC care sunt difuzate periodic pe durata anului,a fost curios să aflăm că oamenii continuă să pună semn de egalitate între cancer și tuberculoză,fiind de părere că tuberculoza nu poate fi tratată,sau remediile populare sunt antidotul împotriva Tuberculozei. Tuberculoza rămîne a fi o problemă majoră de sănătate publică,care trebuie abordată cu seriozitate și responsabilitate,iar atunci cînd avem posibilitatea să informăm,să educăm și să comunicăm oamenilor despre TBC,să nu ezităm să o facem.