Discriminarea în rândul copiilor cu TB!

Discriminarea e un fenomen social care se accentuează o dată cu îmbolnăvirea unei persoane de o infecție contagioasă. Atât timp cât există un risc chiar și minim de infectare, persoanele din  jur o să trateze cu refuz, cu ignoranță și cu lipsă de compasiune persoana bolnavă.

Diferența dintre informare și conștientizare e foarte mare când ajungem să ne confruntăm direct cu o problemă, în cazul nostru o boală, care ar putea să ne afecteze direct un membru al familiei. Diagnosticul de tuberculoză sună înspăimântător și motiv de teamă pentru oricine, mai ales pentru un suflet de copil de 7 ani, în cazul căreia am fost sesizați de către un medic ftizio-pulmonolog de la unul din Centrele de Sănătate unde periodic ne întîlnim cu bolnavii de TB. Cazul acestei fetițe ne-a impresionat atît prin tragicul ei destin , dar și maniera în care acest copil este tratat din cauza bolii. N. este un copil care vine dintr-un focar de TB, și a cărui mamă a decedat de această maladie pentru că nu a vrut să se trateze, tatăl a plecat fără știre din familie, copila aflîndu-se la moment  în grija unei surori cu grad de invaliditate neavînd vreo sursă de venit. N. fost diagnosticată cu MDR (tuberculoză multi drog rezistentă) acum aproximativ 1 an și jumătate și primul lucru pe care l-a făcut e să înceapă tratamentul . Personalul medical o admiră mult pe N., și o descriu ca fiind o fetiță conștiincioasă, îngrijită, responsabilă și cu mult bun simț. Șansele de vindecare ale N. sunt maxime, pentru că analizele efectuate lunar confirmă îmbunătățirea stării de sănătătate și prin urmare, poate duce un mod de viață absolut obișnuit cu excepția numărului mare de pastile pe care trebuie să le ia în fiecare dimineață. Cu toate acestea , fetița nu se poate bucura pe deplin de ameliorarea stării ei de sănătate. O dată cu începerea anului de studii , N.  a simțit de la o vârstă atât de fragedă ce înseamnă excluderea ei din grup, lipsa de indulgență și compasiune din partea grupului de părinți al colegilor ei. Atmosfera de la instituția școlară este tensionată, pentru că din surse necunoscute s-a aflat despre diagnosticul fetiței care a devenit cunoscut de părinții colegilor ei de clasă. Toți sunt porniți împotriva ei, din teama de a nu fi supuși copii lor la riscul de a dezvolta tuberculoza. Nici o explicație nu e suficient de convingătoare pentru ei, nici un apel al medicului, administrației școlii sau cel venit din partea echipei A.O ”Pentru Prezent și Viitor” care a participat la ultima ședință cu părinții din această clasă. Părinții sunt conștienți că lipsesc nejustificat fetița de la dreptul ei de a merge la școală, dar refuză să accepte prezența acesteia în sala de clasă. Situația fiind de o așa natură , am sesizat Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, care au preluat cazul fetiței pentru soluționare. Drama prin care trece această fetiță este de nedescris, durerea fizică, dificultățile materiale de zi cu zi, decesul mamei, absența tatălui și mai nou, privirile suspecte și izolarea din partea noilor ei colegi de clasă. Nimeni nu poate fi suficient de pregătit și de puternic pentru așa ceva și mai ales un copil. Poate, dacă nu s-ar fi aflat diagnosticul ei, altfel era situația la momentul de față , dar din păcate , acesta este un episod deja trecut și persoanele responsabile ar trebui să învețe o lecție din asta. N. va rămâne mereu marcată de această perioadă stresantă din viața ei. Șansa ei de acceptare în clasă depinde de gradul de înțelegere și compasiune al părinților celorlalți copii.

E suficient pentru câteva secunde ca fiecare din noi  să încerce să-și proiecteze proprii copii în această situație ca să se sensibilizeze și să înțeleagă suferința prin care ce trece N.  zi de zi, oră de oră.
Din dorința de protejare, de apartenență la un grup ”sănătos” se creează această delimitare între noi și ei ”bolnavii de TB”.  Nu toți bolnavii de tuberculoză sunt contagioși, bolnavii care sunt conștiincioși și care își urmează cu seriozitate tratamentul, care țin la sănătatea lor și se preocupă de ei , nu înbolnăvesc pe alții. Șansa lor de vindecare este maximă și de o continuare a vieții ca și până la diagnostic. Faptul că circumstanțele vieții îi aduc pe unii  oameni în  contact  cu persoane  nepotrivite, nu-i face cu nimic mai deosebiți decât noi.  Nimeni n-are siguranță absolută că nu poate fi diagnosticat într-o zi cu TB, tocmai de asta ar trebui să-i acceptăm pe bolnavi, să-i susținem și să fim empatici cu ei pe parcursul acestei perioade dificile din viața lor!