- English
- Română
Campania „Sănătatea mea – dreptul meu!”
În fiecare an, ziua de 1 Decembrie este marcată în întreaga lume ca fiind Ziua Internațională de Combatere a Infecției HIV/SIDA. SIDA continuă să fie una dintre cele mai mari ameninţări la adresa sănătăţii globale. Nu există leac pentru infecţia cu HIV. Totuşi, există tratamente eficiente care pot controla virusul, iar oamenii infectaţi se pot bucura de o viaţă deplină şi productivă. Anul acesta, în cadrul Zilei Internaționale de Combatere a Infecției HIV/SIDA se desfășoară campania „Sănătatea mea – dreptul meu”, cu sloganul „Testează-te la HIV! Te privește! Privește pe fiecare!”. A.O. Pentru Prezent și Viitor s-a alăturat acestei campanii și o dată în plus a desfășurat activități de informare în rândul populației generale, încercând să transmită mesajul că fiecare persoană trebuie să se alăture luptei pentru stoparea impactului negativ al HIV, fiecare om prin informare și comportament adecvat poate stopa transmiterea acestui virus, prin empatie fiecare om poate împiedica izolarea persoanelor diagnosticate cu acest virus.În cadrul activității de informare, membrii echipei A.O. Pentru Prezent și Viitor au discutat cu persoane de diferite vîrste și gen,cărora le-a fost explicat cît este de important ca fiecare să-și cunoască statutul HIV, iar rezultatul pozitiv nu este o sentință, pentru că inițierea imediată a tratamentului ARV salvează vieți și persoana infectată nu prezintă pericol de infectare. În acest context, s-a menționat încă o dată importanța testării la HIV și informarea corectă despre infecția HIV/SIDA.Prin urmare, AO PPV a organizat o bibliotecă vie, unde au fost expuse materiale informaționale, trecătorii au fost informați și fiecare s-a ales cu broșuri legate de tematica infecției HIV/SIDA.Prin această acțiune, am încercat să transmitem mesajul că sănătatea este o prioritate,iar fiecare om care se informează cu privire la sănătate, face un pas important în a o păstra.