- English
- Română
Tușești o perioadă îndelungată și nu știi de ce,s-ar putea să ai tuberculoză!
La data de 9 iulie 2013 A.O Pentru Prezent și Viitor a organizat o sesiune de informare cu tematica Tuberculoza Poate Fi Tratată la C.S din Sîngera .În cadrul acestei sesiuni,s-a încercat ca de fiecare dată conștientizarea persoanelor cu și fără TBC despre gravitatea acestei infecții și adresarea timpurie la medic. Pentru a capta atenţia persoanelor aflate la sesiune,s-a făcut o prezentare despre noțiunea de tuberculoză, simptomele ei şi metodele de tratare.Tuberculoza e una din notiunile cu care o parte din cei prezenți erau familiarizați,aceștia s-au implicat în discuție, povestind despre experiența lor proprie în momentul cînd au fost diagnostigați,felul în care a evoluat boala și consecințele care au urmat. Deși Tuberculoza rămîne a fi o problemă de sănătate care face victime, unii, încă, continuă să creadă că această infecție poate fi combătută prin remediile populare existente. Informarea despre inițierea de urgență a tratamentului antituberculos e imperioasă, atîta timp cît pentru Republica Moldova Tuberculoza oscilează între inconștiență și tratament inițiat tardiv!